Dorul

Mă cheamă dorul
și mă cheamă insistînd
cu o voce tăietoare
parcă,i s-a terminat răbdarea.

Nu stiu ce o fi avînd cu mine
că se tot ține lanț,
lanț de parcă suntem frați.
Frați din ăia,
din câinii cei jîmbați.

Plină-i lumea si de stînci
la fel cu chip de oameni,
măi dorule,
și cu ei să te-n frățești
că au inima la fel ca tine
doar din pietre împărătești,
Dorule!

Măi dorule ce ar fi să fie
dacă tu la fel ca mine
vei ramîine cugetînd
pe-o cîmpie, ca o păpădie?
Fără surori si fără frați
în bătaia vîntului de calea îi vei încurca?!

Am să plec și eu cîndva, departe,
fără frică singurică.
Lăsa-voi tot, ce se mai lasă.
Ah, si anii mei!
Tu, dorule,tot vei rămîine,
chiar de imi ești acum ca frate
eu oricum, nu mai pot sa te îndrăgesc.